Uka

"Cetatea construita pe umbra palmelor noastre a rasarit spre apus...nu mai am putere nici macar sa arunc un pumn de pamant,
calare pe cutit ne pierde timpul si in viata noastra nu mai intra decat masti...dam cuvinte la tocmit atunci cand ploile ne stinge setea...cand puterea de a muta din loc e inexistenta, cand cersim poezia ori mila..cand suntem mai credinciosi cu o jertfa...cand pur si simplu iertam...
putem strange iubirea in pumni...putem sa urâm dand cu pumnul
putem deschide pumnul sa-i hranim pe cei din jurul nostru...
putem fi curati ca un delfin..cand toate in jur sunt neclare...
nici un basm nu se suprapune cu viata,miscari stangace in
exercitii de reproducere a formelor...cata prefacere atata
fiinta ....atat trebuie sa stim ca trupul ramane intreg dupa
ruperi..."

multumesc pentru comentariu

Multumesc din toata inima!
Suna a experienta trista prima parte, dar cred ca toate se pot rezolva si se si rezolva pana la urma.
Cat despre site-uri in Romania?! Da, le astept si eu. Sa ajung chiar la pensie pana sa apara?! Ar fi foarte trist, nu atat pentru mine, eu imi vad de ale mele ( ma si vad catarandu-ma pe net dupa ceva tratament naspa, dupa ce mi-au zguduit oasele, muschii, creierii si mi-au infipt ace, tuburi si tot ce se mai poate infige in toate partile, chiar si acolo unde nu tebuia, si punandu-mi ochelarii scriu eu in nestire despre asistenta sau doctorita aceea misto! Las’ ca gasesc eu partea frumoasa in aproape toate!).
Ma gandesc insa la lumea care vine dupa noi. Chiar nu ne-am saturat de ceea ce este? Vrem ca si cele/cei care vin dupa noi sa dea peste acelasi nimic?
Dar uite, a mai aparut cineva care a lasat cateva vorbe!
Multumesc, si cu aceasta ocazie, multumesc pentru toate comentariile si tot ajutorul primit de la Uka si Ileana.
Conteaza enorm de mult!
Cu respect si prietenie,
Eu.

scurt, ca dupa o zi de smotru

Am si eu o intrebare. De fapt, nu e intrebarea mea, dar daca tot m-au intrebat si eu nu am stiut sa raspund, a devenit si intrebarea mea ( sa nu se sperie lumea, nu are legatura cu furnicile! Si nici nu am de gand sa continui in acest stil! ).
Intrebarea se leaga de casatoriile gay.
Aveti idee cum arata sau ar trebui sa arate un certificat de casatorie in acest caz?
Exista unul standardizat sau se pune omul si-si deseneaza unul?!
Va mai intreb multe si dintr-o intrebare iese o pagina, sau opresc calculatorul?
– si de se incumeta cineva sa raspunda, rog din suflet ca nu la ultima intrebare sa dea raspuns. Merci.

furnicile mele

Ca am eu ce am cu ele, adica nu inteleg, dar nu inteleg nici in ruptul capului, cum naiba se face ca, dupa ce umbla trilulele cat e ziua de lunga, creaturile alea mici gasesc drumul inapoi la musuroi?
Am mai citit eu ca s-ar baza ele pe olfactie, bine, dar si atunci! Adica merge furnica cat merge si hop ca lasa ceva in urma. Dar le-ati vazut cum merg? Ma refer la lucratoarele alea micute si nu la soldati ( ca astia merg drept inainte de parca ar stii unde naiba trebuie sa se duca!). Furnicutele alea micute umbla ca bezmeticii, de unde stiu ele unde trebuie sa lase hop-ul!?
Si acum a mai aparut ceva!
Am citit o noua teorie legata de furnicile mele. Cica ar avea ele un “pedometru intern”, adica numara pasii pe care ii fac. Ma si vad furnica, ies de dimineata, pe racoare, sa umblu si eu un pic, doar pana spre seara. Si fac doi pasi incoace si cinci incolo si ma intorc si fac iar cinci si asta inseamna ca sunt exact la doi pasi de musuroi si hai sa ma intorc ca nu e inca seara si mai am de umblat…. . Doamne, ce e in capul meu!
Dar si mai fain, ce credeti cum si-au dat seama oamenii de stiinta de acest “pedometru intern” al furnicilor?
Pai simplu ca buna ziua! Au luat ei niste furnici si le-au invatat un traseu ( musuroi – mancare ). Apoi au luat furnicile si le-au atasat de picioare niste chestii ( picioroange, pantofi cu toc, habar nu am ce ) ca sa faca pasi mai mari. Si vezi minune, furnicile treceau pe langa mancare! Apoi au mai luat alte furnici si, gata incaltate, le-au invatat acelasi traseu. Dupa un timp s-a dat ordinul de descaltare si... iar minune, furnicile nu mai ajungeau pana la mancare!
Acum stau eu si ma intreb: cum naiba poti atasa ceva de picioarele unei furnici? Va imaginati voi cum umbla, daca mai poate, o furnica incaltata?

Program

M-am tot gandit sa scriu cate ceva despre GayFest-ul din Ungaria, dar prea ma intristeaza tot ce s-a intamplat acolo.
Hai mai bine sa va dau un program al evenimentelor, suna mai optimist si poate sunt persoane interesate.

26 Iulie

Christopher Street Day Stuttgart, Germania.
Festival: iulie 18-27. csd-stuttgart.de
Sommerlochfestival CSD Braunschweig, Germania.
Festival: iulie 12-26. sommerloch-bs
Christopher Street Day Augsburg, Germania
csd-augsburg.de
Christopher Street Day Duisburg, Germania
akdulus.de
Nottingham Pride, Anglia
nottinghampride.co.uk
Thanet Pride, Anglia, Margate
thanetpride
Christopher Street Day SaarLorLux, Germania, Saarbrücken
Festival: iulie 26-27 checkpoint-sb.de

2 August

EuroPride Stockholm, Suedia
Festival: iulie 25-august 3 stockholmpride.org
Amsterdam Gay Pride/Canal Pride Parade, Olanda
Festival: august 1-3. amsterdamgaypride.nl
Hamburg Pride, Germania
Festival: iulie 25-august 3. hamburgpride.com
Belfast Pride, Irlanda
Festival: iulie 26-august 3 belfastpride.com
Pride in Brighton & Hove, Anglia
Festival: iulie 26-august 3. brightonpride.org
Christopher Street Day Mannheim, Germania
csd-mannheim.de
Christopher Street Day Nürnberg, Germania
csd-nuernberg.de
Ruhr CSD Essen, Germania
essen.ruhr-csd.de

3 August

Leeds Pride, Anglia
leedspride.com

9 August

Reykjavik Gay Pride, Islanda
Festival: august 7-10. gaypride.is
Friendly Versilia Mardi, Italia, Torre del Lago
Festival: august 7-10. friendlyversilia.it
Christopher Steet Day Hagen, Germania
hals-hagen.de
Gloucestershire Pride, Anglia
gloucestershirepride.org.uk
Hull Pride, Anglia
hullpride.org.uk

10 August

Wakefield Pride, Anglia
wdco.org

16 August

Copenhagen Pride, Danemarca
Festival: august 11-16. copenhagenpride.dk
Christopher Street Day Lübeck, Germania
luebeck-pride.de
Swindon Pride, Anglia
swindonpride.kk5.org

17 August

Doncaster Pride, Anglia
doncasterpride.co.uk

23 August

Manchester Pride, Anglia
Festival: august 15-25. manchesterpride.com
Christopher Street Day Siegen, Germania
csd-siegen.de

30 August

Christopher Street Day Würzburg, Germania
csd-wuerzburg.de
Pride Glasgow, Anglia
prideglasgow.co.uk
Pink Festival, Anglia, Cambridge
pinkfestival.com
Reading Pride, Anglia
readingpride.co.uk/dnn

La Amsterdam si Stockholm in loc de camioane vor fi vapoare si se asteapta la un numar de 350.000 de participanti.

revenim

dar numai peste vreo 5-6 zile deoarece plec si eu un pic.
Am rucsacul langa mine si ma tot intreb oare ce uit acasa? Ei, de-o fi piaptanul, nu e mare problema.
Aveti grija de voi si de ceilalti.

Uka

Mereu trece un tren, niciodata nu am bilet acum cand cerul elibereaza ploile, acum cand trebuie sa curat crucea. Erorile merg fara mine...si uite asa mai rabd un dor, ma retrag subtil si ma invelesc in absolut...mi-as perfora inima ca razele sa ma strapunga bland, ma sprijin pe rasuflarea ta de odinioara, gandurile pleaca desculte drept in urma aceluiasi tren, pe aceeasi linie, actiunile mele punitive sunt hilare si pana voi ajunge, cu siguranta delfinii vor iesi din apa si se vor hasura in aer...amor betiv - blestemata frumusete de-o clipa...ma voi preface in aripa, in aripa alba - nu vreau decat sa se nasca alte inimi, alte locuri, alte simtiri...ma voi scufunda in mare si voi rasari abia atunci cand pescarusii incep sa ciuguleasca marea, albastrul cald si albul rece ...imi este atat de cald...nu mi-as mai putea dori altceva decat aceeasi femeie din care sa ma nasc in fiecare dimineata...si da, mereu o alta dimineata.

tot de la Ileana

Varul meu Nelu - femeie de serviciu la NASA (fost inginer IT in Romania ) a gasit, stergand folderele de praf, un studiu care ma pune pe ganduri.
Din surse secrete NASA, natia Romana a fost aleasa pentru a coloniza planeta Marte.
Din toate natiile studiate au fost alesi Romanii pentru ca intr-un viitor habitat artificial pe Marte ar rezista cel mai bine.
S-au luat in calcul urmatoarele :
1. Romanii rezista fara apa cel mai mult. Nu au nevoie sa faca dus cu saptamanile. Nu folosesc sapun, sampon ori pasta de dinti.
2. Nu au nevoie de spatiu verde. Daca acesta exista, il distrug.
3. Habitatul va fi construit gen scara de bloc cu doua banci la intrare.
4. Romanii nu au depresii sau daca au, le rezolva cu bautura. Pot sa bea de la antigelul statiei orbitale pana la spirtul si frectia din sala de prim ajutor.
5. Pentru divertisment le ajunge un joc numit table. Nu au nevoie de gym sau piscina.
6. In caz de suprapopulare subiectul feminin poate fi convins usor sa-si arunce copiii la ghena de gunoi. Daca decizia s-a considerat gresita, copiii pot fi recuperati dupa trei zile. Culmea, traiesc.
7. Romanii pot fi manipulati si condusi foarte usor. Toate proviziile se vor elibera pe baza de cartela.
8. Toate legile habitatului vor fi facute pentru a fi incalcate.
9. Cheltuielile cu paza si securitatea habitatului vor fi minime. Romanii sunt genetic turnatori si paraciosi. Cand nu au ce sa toarne, incep sa scrie jurnale: Jurnalul National, Jurnalul de la Paltinis etc.
10. Se vor promova manageri nulitatile fara studii, iar oamenii capabili vor fi marginalizati pentru ca acestia atunci pot creea cel mai bine. Romanii se hranesc cu 80 la suta paine, 5 la suta seminte de floarea soarelui, iar restul surogate.
11. Singurul animal insotitor va fi cainele comunitar.
12. Viata Romanilor este foarte simpla. Barfa sau zvonurile sunt ratiunea lor de a trai. In acest scop vor fi introduse in habitat asa numitele panarame, care vor trai cu nulitatile manageri si vor fi invidiate si barfite de nevestele grase si oxigenate ale capabililor cu studii.
13. Habitatul va fi aprovizionat in cantitati suplimentare cu: prize, becuri, clante, capace de WC si robineti. Romanii fura aceste obiecte. Inca nu se stie de ce. Obiectele furate se pot gasi in apartamentele lor in vitrina din sufragerie. Se presupune ca sunt furate in special de capabilii cu studii si aduse acasa ca un trofeu. In acest caz nevestele grase si oxigenate au orgasme multiple exclamand 'Costel este si destept si descurcaret...'.

Angelicuss

Buna tuturor,
Dupa cum ati observat sau veti observa acum ca va atrag atentia, am mai adaugat un link pe lista aceea lunga pe care doar lista cu blog-urile o intrece.
Angelicuss – ce este Angelicuss?
Este o revista LGBT, prima. Este un post TV online, primul din cate stiu eu.
Bravo! Felicitari si mult noroc in continuare.

Poate se va incumeta cineva dintre noi sa trimita niste articole acolo, sa colaboreze cu ei sau chiar sa faca ceva asemanator, si asta inainte ca eu sa ajung sa-mi tratez articulatiile reumatice in vreo statiune de pensionari.( ar fi foarte haios ca dupa cine stie ce fel de cura, tarandu-mi eu oasele batrane si frante, sa-mi pun ochelarii si top pe internet ca sa citesc stirile si sa urmaresc un film – cu siguranta am sa fac acest lucru, dar as prefera s-o pot face un pic mai repede... maine, daca s-ar putea. )

Vizitati site-ul si vedeti si voi.

O zi frumoasa.

Uite ce am mai citit

Dupa cum ne-am abisnuit deja, majoritatea programelor de editare au niste aplicatii care folosesc la corectarea automata a textelor. Fain pentru noi si foarte comod.
In cazul soft –ului folosit de American Family Association, cuvintele cu sens ambiguu sau care se pot interpreta gresit sunt inlocuite automat cu altele “mai clare” si mai precise.
Acest program considera cuvantul “gay” ca facand parte din catgoria cuvintelor pe care trebuie sa le inlocuiasca neaparat. Ghiciti cu ce alt cuvant?!
In pagina de stiri a AFA, Onenewsnow.com, cuvantul “gay” este schimbat automat pe cel de “homosexual”.
Ori, s-a intamplat ca la un concurs de atletism castigatorul sa fie sprinterul Tayson Gay. Va imaginati cum a aparut aceasta stire?!

Desigur, dupa sesizarea greselii, articolul a fost corectat, la fel si in cazul articolului despre jucatorul de baseball Rudy Gay, dar ceva lume citise deja articolele respective.

Si cica a fost un timp cand si cuvantul “negru” era inlocuit automat cu cel de “afroamerican”. Pe vremea respectiva sahul se juca cu piese albe si afroamericane!

Bravo pentru cei care au dorit sa ne usureze vietile! De acum incolo trebuie sa fim atenti doar sa corectam corecturile!

Ileana

Andrei Plesu in Japonia

Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti în variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta. Ca de pilda, cînd calatoresti în Japonia. N-am fost niciodata în Africa, în Australia sau în Caraibe. Pentru mine, Japonia ramîne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai 'strain'. Te poti simti strain în Indonezia, parcurgînd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european 'civilizat' într-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica. Te poti simti strain în bucataria chineza, în coloritul, moravurile si inocenta americane, sau în expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cît de cît familiar. În Japonia însa alteritatea e radicala. Te misti în spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul...

N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete. Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sînt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cîteva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii. Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sînt însa bagatele, mofturi. Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri. Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie. L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricînd sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cîteva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, întreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarîte, filtrate de incontrolabile perdele de apa.. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stîngace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat. Am stat un timp nemiscat, ca sa nu stîrnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfîrsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cite ori lasai picioarele sa-ti atîrne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sînt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia.

În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate
lînga receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decît dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternînd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea...
La rîndul meu, am încasat prima trauma cînd, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decît un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a..m.d. Aici nimic. Am privit nelinistit spre batrîna însotitoare care lucra pe post de 'bagajist' si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei 'de zi'. Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca.. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea. Spre seara, m-am hotarît sa cer de mîncare în camera. Alesesem, mai curînd la întîmplare, ceva în care identificasem cuvîntul 'vitel'. A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într-o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata.
'Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica!
Papa!'
'Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un surîs buddhist preopinenta - mai întîi baie! Papa la urma!'

Dupa cîteva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, rînjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mîna. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se
întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pîna la urma ceva, un ritual incomplete ('interruptus?'), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si brînza de soia.. Se ia, cu doua betigase, cîte o felie de carne si se agita în fiertura din oala pîna dispare tenta de crud. Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot
agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pîna vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cîte ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste:
'Shabu-shabu!' Trag concluzia ca 'shabu-shabu' înseamna, pur si simplu: 'agit-o!', 'misc-o!', 'stînga-dreapta!', 'hais-cea!'. Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale.

A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.
Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfîrsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune.

Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto, specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manînce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca între comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de cîrpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrînd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarît, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încît sa-si poata sprijini sezutul pe calcîie. Dupa chinuitorul 'lotus' dinainte, noua postura parea mîntuirea însasi. Dar numai pentru cîteva minute. Calcîiele nu sînt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor.
Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominînd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care 'lotusul' nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamînd, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata. Dar cît poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia 'Lorelei'. Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste.... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! 'Un scaun! Un regat pentru un scaun!' - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decît abandonul. 'Vai, ce gradina frumoasa aveti!' - a gemut Gabriel iluminat si, ridicîndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasîndu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi. Am facut o experienta asemanatoare cîtiva ani mai tîrziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pîna la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici pîna azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încît corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine. Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca.. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare. În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercînd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai strîmb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sînt în regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: 'Shabu-shabu!'