Codul Civil

Am tot urmarit povestea cu Codurile. Imi venea sa urlu de nervi si suparare, pe de alta parte, cred ca m-am obisnuit ca in tara aceasta absurdul e la ordinea zilei si ceea ce m-ar mira ar fi daca lucrurile ar merge normal. E o porcarie ce e pe cale sa se intample, dar ceea ce m-a mirat a fost faptul ca niciunde nu am dat de noi. NOI. Niciunde nu am vazut ca s-ar lua atitudine, ca s-ar face ceva, macar un gest cat de mic pentru a ne manifesta dezacordul, pentru a spune ca isi bat joc de noi si ne calca in picioare. O stire, ceva, cum ca organizatiile/asociatiile, orice care are un pic de renume si spune ca e pentru noi si ne reprezinta, ar fi facut ceva, ar fi spus doua cuvinte.
Uite ca acum se face ceva. Este o petitie care poate fi citita si semnata AICI si va invit sa faceti acest lucru.
Stiti, poate nu inseamna nimic, poate nu va schimba lucrurile, dar macar se va afla ca suntem si ca ne pasa. Poate oamenii isi vor da seama ca existam. Eu, tu, 500, 5000 de oameni ( gay si hetero ), altceva decat manifestanti imbracati colorat incercand sa afisesze bucuria in timp ce se uita roata ca nu cumva sa fie pocniti in cap.
Poate nu inseamna nimic, dar macar am posibilitatea sa spun ca am incercat sa fac ceva. Eu, Rita, nu sunt de acord cu ceea ce e pe cale sa se intample. E nedrept, ma afecteaza, dar atat cat am putut, am facut si eu.

Despre site, blog si altele - din perspectiva mea

M-am decis sa fac o departajare.
Ramane site-ul pentru subtitrari + stiri + altele care tin de noi si ramane blogul pentru mine, atunci cand voi avea ce spune, cand voi trai ceva pe care sa nu-l pot cuprinde si voi simti nevoia sa-i spun si lumii. Ce spuneti, nu e mai ok asa?
Cabanova nu permite prea multe, dar se poate gasi o solutie daca stirile vor fi prea multe, sau comentariile! ( precizez, a fost autoironie. )
Deci ne vedem/ citim pe site sau la urmatoarea “experienta”.
Cat despre forum. Exista si un forum? Exista mai multe forumuri? Ma bucur pentru toate si le urez succes administratorilor, moderatorilor si membrilor.
Numai bine tuturor,
Rita.

Iar m-am facut mai desteapta!

Stiti ce e mai nasol decat sa faci autostopul si sa nimeresti peste cine stie ce specimen galactic?
Sa faci autostopul si sa dai de cea mai buna prietena a lui maica-ta. Brrr!
Nu ai mai intalnit-o de ani de zile si in trecutul vostru comun nu ti-a spus nimic in afara de sfaturi destepte pentru viata. Inca dai din maini cand observi ca e dansa la volan si continui sa dai din maini sperand ca gestul tau sa semene cu un salut sau cu un semn ca sa mearga mai departe, dar nicio sansa.
Cu un zambet tamp si pana la urechi te urci in masina si incepi sa te rogi sa conduca cu 200 pe ora, oricat de absurd si nasol, numai sa ajungeti cat mai repede, sau de o fi sa muriti, sa se intample cat mai repede. Nicio speranta. Iti dai seama dupa cum sta cocotata pe volan, “atenta” la orice. In speranta sa te lase in pace, incepi tu cu politeturile. Intrebi de copii ( plecati aiurea prin tara ), de dansa, de sot, de vecini, caine si tot ce iti mai amintesti si pana aici e ok, iti dai seama ca sunt o groaza de oameni care au avut o copilarie si o tinerete grea si prietenii “impusi” din copilarie par mai adevarati, mai apropiati si-i privesti cu mai multa intelgere si simpatie.
Dar vine partea mai nasoala, urmeaza intrebarile ei! Si chiar si asta mai trece cumva, dar urmeaza partea cu “Stii, noi, parintii, am vrea ca….. . Noi intelegem….., dar…… . Eu stiu ca traiti intr-o cu totul alta lume, dar…… .” si tot asa.
Ai sari din masina in acest moment, prin parbriz ai iesi, ai face orice numai sa scapi, numai sa taca. Nu-ti ajung tie toate alea vizavi de parinti, mai vine si ea si te toaca la cap. Si 35 de km par o vesnicie.
Mereu ziceam ca daca exista iad si eu ajung acolo, atunci domnul care mi-a predat pe vremuri sociologie si psihologia reclamei si mai ceva, psihologie sociala cred, ma va invata engleza ( imi era tare antipatic, de fapt, prea nu imi spunea nimic acest “am fost pompier pana in ‘98 ” si de atunci mare om de stiinta - problema e ca nici altora nu le spunea nimic, iar cu engleza nu am nimic, dar niciodata nu s-a lipit nimic de mine cand mi s-a predat ), dar acum stiu ca iadul pentru mine sunt niste ore de engleza pe care mi le da acest mare profesor si la care ma duce prietena lui maica-mea. Si asta la nesfarsit.
Cred ca maine merg la biserica.
Numai bine tuturor.

Incep

cu inceputul, adica multumesc pentru comentarii. Dupa cum ati observat, nu prea am obiceiul sa raspund, dar le citesc cu drag si interes, chiar si pe cele care ma trimit la psiholog ( in fond, intentia e buna, nu-i asa?! ). Merci Mihaela, Vanda, Anca, Uka, Drooopy, Florin, Ionela si toti care au ramas anonimi.

Rasfoiesc cartea Alexandrei si observ ca reapar anumite lucruri care m-au preocupat si ma preocupa si pe mine, adica revin cu o oarecare periodicitate. Vorbesc de coming out, de Gay Fest, mandria gay si altele.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la Gay Fest ma ia mania si joc culori de imbrac curcubeul fara sa vreau. Parerea mea: inca nu suntem la faza la care putem organiza astfel de marsuri si daca mass-media va arata ceea ce a aratat pana acum din toate cele organizate, nu vom ajunge niciodata. Nu am nimic cu persoanele transgen, dar nici nu-i aplaud pentru ca au “curajul” sa iasa in fata. Consider ca prin felul lor de a fi, sunt familiarizati/te cu spectacolul, cu a juca un rol in fata unor spectatori ( asta pentru cei/cele care mi-ar replica ca noi nu am avea “curajul” lor ).
Mandria gay? Habar nu am. Habar nu am daca exista o mandrie gay, daca eu am simtit vreodata aceasta mandrie. Cu riscul de a parea “ieftina”, patetica, telenovelica, va spun in schimb ce simt atunci cand cred ca simt aceasta mandrie. Ma uit la femeia pe care o iubesc si o vad frumoasa si ma bucur ca o iubesc pe ea si nu pe altcineva si sunt mandra de ea si sunt mandra ca ea ma iubeste pe mine. Nu stiu daca exista o mandrie gay sau exista doar mandria pe care o simte fiecare om care iubeste pe cineva. De multe ori am simtit ca sunt mandra de nationalitatea mea. Sunt mandra pentru ca am citit cate ceva, am cunoscut ceva in plus, dar in cazul orientarii sexuale nu pot spune acelasi lucru. Nu stiu nimic despre ceilalti/celelalte. Stiu de un Milk, stiu de Stonewall, stiu cate ceva despre cate cineva din Zurich si Islanda. Acum stiu ca steagul gay avea initial 8 culori si stiu de ce au ramas doar 6. Am vazut cateva filme, dar tot mai caut, mai degraba as vrea sa aflu cat mai multe si cat mai usor posibil. Am tot vrut sa fac un site cu astfel de informatii, ca sa stim si noi despre altii care au fost in fata noastra si poate, daca reusim sa invatam ceva de la ei, sa facem pana la urma si noi ceva, dar nu am mai facut nimic. Fara sa cumosc, de ce as putea fi mandra? Cam asa stau eu cu mandria gay.
Coming out! - trebuie sa stiti ca sunt foarte putini oameni care stiu despre mine ca sunt gay. Parintii habar nu au si nici la servici nu prea stie lumea. Stie doar sora-mea si cativa prieteni apropiati. Uneori imi vine sa-i urlu lumii despre mine, uneori imi vine “sa torn apa curata in pahar” si sa incep de oriunde, cu oricat de putini oameni mi-ar ramane aproape. Cineva intr-un comentariu imi zicea sa fiu discreta. Poate e experienta anilor si tare as vrea sa stiu cum le-a trait, cum a reusit sa treaca de aceste momente pentru ca nici eu nu vreau revolutie si scandal, vreau doar sa fiu eu insami si sa am o viata a mea.
Coming out? Imi permit sau nu? Stau intr-o casa care este cumparata de ai mei. Lucrez la o asociatie, organizatie crestino-umanitaro-nustiucum ( nu ma intelegi gresit, respect principiile dupa care lucram, atata doar ca ma ia cu ironia atunci cand vad ca ele nu se aplica decat in cazul oamenilor care “merita” ) si ma ocup de copii, ori nu stiu de ce, dar a fi homosexual in mintea majoritatii inseamna a fi si pedofil sau cel putin un om care cu orice pret vrea sa racoleze adepti. Si de cand cu gay fest-urile noastre, a fi homosexual inseamna a fi si travesti ( merci! ). Intrebarea mea: daca sunt atatea forumuri si mai e si asociatia care ne reprezinta si este pentru noi, se trateaza pe undeva acest subiect? Exista un loc unde poti citi despre altii/altele care au iesit din dulap, despre ce au simtit, cum le-a fost? Despre ce greutati au intampinat si poate si despre experiente pozitive? Exista persoane care au iesit? Voi cum stati?

Cu respect,
Rita.