Buna.
Stiti, stau si rad bine in sinea mea de toata treaba asta. Adica blog si site ( apropo site, vroiam sa fac niste modificari pe site si cabanova nu m-a lasat toata ziua sa editez. Ce mi-a venit prima data in minte? Au verificat continutul site-ului si nu sunt de accord cu acesta. - Cred ca am dat in paranoia, dar inca nimeni nu mi-a spus ca vorbesc de una singura – ma rog, blog-ul meu colectiv editat doar de mine e ceva diferit, nu-i asa? ).
Deci blog si toate cele. Macar de as avea niste talente scriitoricesti sau altceva, dar culmea, de cele mai multe ori sunt o persoana tacuta care nu prea are nimic de zis, care merge pe idea “lasa-i sa vorbeasca, mie spune-mi ce anume sa fac si daca cred ca e ok, sau ma convingi ca este asa, ma apuc de treaba”. Uneori chiar ma deranjeaza vorbaria goala caci, doar stand si vorbind despre lucruri, cred ca nu ajungem nicaieri.
Si uite ca am un blog, culmea, citit cu o oarecare periodicitate de vreo 10 oameni ( va spun ca google imi permite sa monitorizez acest lucru, dar nu va speriati, nu stiu cine anume imi citeste capodopera, - in afara de Ileana, nu cea din articolul in care am pomenit de acest nume, dar persoana respectiva va sti ca ma refer la ea. Si acum, pentru Ileana: buna, sper ca ai avut o duminica frumoasa ).
Am facut toata treaba cu blog-ul din suparare ca nu era nimic de acest gen. “Acest gen” – de parca blog-ul meu ar fi de vreun gen anume! Ma gandeam ca daca pornesc treaba asta, poate vor fi si altele care isi vor trage aer in piept si vor incepe a face niste lucruri ( da Doamne! ) mult mai bune si utile decat fac eu.
Adica, ... nu o facem pentru noi, eu cel putin ( desi, poate nu va vine sa credeti, dar am avut parte de multe lucruri frumoase de cand am inceput sa fac treaba aceasta asa ca, nu regret nici o clipa). Poate ne avem si noi vietile noastre si, precum fiecare viata, si a noastra e suficient de plina de evenimente si probleme pentru a mai face si altceva. Dar mai sunt si altele ca noi, poate chiar mai pierdute decat noi, si putem face cateva lucruri ca sa aiba noroc sa dea peste altele ca ele.
Si ce vroiam sa zic cu toate acestea?
Fratilor, in continuare ma aveti doar pe mine. Astept in continuare articolele lui Zazie2 ( nici acum nu va spun nume ) si cred ca vor si veni numai sa aiba ea timp pentru a le scrie.
Dar pana atunci, raman doar eu, indiferent de cat talent am sau nu am pentru asta.
Deoarece nimeni nu imi spune despre ce anume vrea sa citeasca, scriu si eu tot ce imi trece prin cap.
O zi frumoasa tuturor.
feminism - oare chiar facem bine ceea ce facem?
Am citit ceva care m-a pus pe ganduri.
Cica, acum o suta de ani, era atat de nasol pentru noi, femeile! Nu aveam dreptul sa mergem sa votam si lumea se uita urat la noi daca vroiam sa mergem la facultate. Trebuia s-o ascultam pe mama, sa invatam sa cantam la pian si sa brodam tacute in coltisorul nostru, nicidecum sa nu ne gandim la o cariera. Nu puteam merge pe strada cu un tip, fara a fi supravegheate, nu puteam dansa decat daca ne invita cineva, nu ni se permitea sa fumam, nu era privit bine daca purtam pantaloni, iar costumele noastre de baie ne ajungeau pana la genunchi.
Dar, acum 100 de ani, parca eram tratate cu mai mult respect doar pentru simplul fapt ca suntem femei. Nu ne pipaiau, ziua in amiaza mare, pe mijloacele de transport in comun, pe stada nu se fluiera dupa noi sau nu ni se ziceau tampenii, iar nuditatea noastra nu era afisata la fiecare colt de strada. Ni se dadea prioritate atunci cand intram sau ieseam de undeva si nici vorba sa ne caram noi geamantanele.
Iar in ceea ce priveste viata de familie, dupa maritis eram parca avansate pe o treapta superioara. Aveam dreptul sa fim respectate pentru ca nastem si crestem doi-trei copii si ca ducem o gospodarie. Nu era o problema daca dupa aceste nasteri ne mai ingrasam un pic si nu ne mai imbracam ca la 18 ani, iar seara, daca nu mai aveam chef sa trecem prin toata KamaSutra si asta era inteles si acceptat ( eventual sotul mai dadea cate o fuga la vreo casa cu becuri rosii, dar toate in tacere si liniste, nu trebuia sa ne temem ca poate o va sterge cu vreo tipa de 20 de ani ).
Intre timp, ne-am dat seama de toate limitarile noastre si am inceput sa luptam pentru drepuri. Barbatii, la inceput, am mai scrasnit din dinti, dar pana la urma au fost de accord cu dreptul la vot, studiile superioare, cariera. Asa macar nu trebuia sa dea ei toti banii in casa!
Acum putem ajunge miliardare, putem pilota avioane sau conduce o armata, putem primi premiul Nobel si, putem purta pantaloni, putem fuma, putem chiar injura.
Asa ca, acum in fiecare dimineata pornim sa facem aceeasi munca pe care o fac si barbatii, dar pentru care ei sunt platiti mai bine, chiar daca o fac mai prost. Daca se intampla sa aratam bine, seful nostru ne vede drept niste gasculite proaste si ne trimite sa facem cafea cu toate diplomele noastre. La intalnirile de afaceri nimeni nu ne intinde mana ci mai degraba vorbeste sanilor nostri. Ajungand acasa, facem temele cu cei mici, smotruim casa, ne ingrijim de cina si camasi, iar seara picam in pat ca un bolovan.
Feminismul e un lucru cu doua taisuri. Nu poti obtine ceva fara a pierde ceva, dar suntem de toata jena daca acceptam aceste lucruri. Adica, noi am preluat o parte din responsabilitatile barbatilor, iar ei nici nu vor sa auda de responsabilitati in plus.
Dar cine se gandeste ca, poate e normal sa fie asa atat timp cat fratele sta si leneveste in timp ce sora lui trebuie sa spele vase si sa mature prin casa? Poate e normal asa, atat timp cat, pana si la 20 de ani mamica ii pregateste baietelului cafeaua, micul dejun si camasile. Niciodata nu vom fi considerate egale pana cand si la gradinita auzim ca e normal ca fetitele sa planga si sa se vaicareasca si e normal ca baietii sa se bata.
Deci, pana la urma, noi ne-o facem cu mana noastra. Ce-ar fi daca in locul acestor revolte feministe galagioase ne-am apuca sa crestem si sa educam baietii in spiritul feminismului? Poate lumea ar fi mai curata, mai buna, mai sigura.
In mare, cam asta a fost articolul citit si zau ca m-a pus pe ganduri. Pe voi?
Cica, acum o suta de ani, era atat de nasol pentru noi, femeile! Nu aveam dreptul sa mergem sa votam si lumea se uita urat la noi daca vroiam sa mergem la facultate. Trebuia s-o ascultam pe mama, sa invatam sa cantam la pian si sa brodam tacute in coltisorul nostru, nicidecum sa nu ne gandim la o cariera. Nu puteam merge pe strada cu un tip, fara a fi supravegheate, nu puteam dansa decat daca ne invita cineva, nu ni se permitea sa fumam, nu era privit bine daca purtam pantaloni, iar costumele noastre de baie ne ajungeau pana la genunchi.
Dar, acum 100 de ani, parca eram tratate cu mai mult respect doar pentru simplul fapt ca suntem femei. Nu ne pipaiau, ziua in amiaza mare, pe mijloacele de transport in comun, pe stada nu se fluiera dupa noi sau nu ni se ziceau tampenii, iar nuditatea noastra nu era afisata la fiecare colt de strada. Ni se dadea prioritate atunci cand intram sau ieseam de undeva si nici vorba sa ne caram noi geamantanele.
Iar in ceea ce priveste viata de familie, dupa maritis eram parca avansate pe o treapta superioara. Aveam dreptul sa fim respectate pentru ca nastem si crestem doi-trei copii si ca ducem o gospodarie. Nu era o problema daca dupa aceste nasteri ne mai ingrasam un pic si nu ne mai imbracam ca la 18 ani, iar seara, daca nu mai aveam chef sa trecem prin toata KamaSutra si asta era inteles si acceptat ( eventual sotul mai dadea cate o fuga la vreo casa cu becuri rosii, dar toate in tacere si liniste, nu trebuia sa ne temem ca poate o va sterge cu vreo tipa de 20 de ani ).
Intre timp, ne-am dat seama de toate limitarile noastre si am inceput sa luptam pentru drepuri. Barbatii, la inceput, am mai scrasnit din dinti, dar pana la urma au fost de accord cu dreptul la vot, studiile superioare, cariera. Asa macar nu trebuia sa dea ei toti banii in casa!
Acum putem ajunge miliardare, putem pilota avioane sau conduce o armata, putem primi premiul Nobel si, putem purta pantaloni, putem fuma, putem chiar injura.
Asa ca, acum in fiecare dimineata pornim sa facem aceeasi munca pe care o fac si barbatii, dar pentru care ei sunt platiti mai bine, chiar daca o fac mai prost. Daca se intampla sa aratam bine, seful nostru ne vede drept niste gasculite proaste si ne trimite sa facem cafea cu toate diplomele noastre. La intalnirile de afaceri nimeni nu ne intinde mana ci mai degraba vorbeste sanilor nostri. Ajungand acasa, facem temele cu cei mici, smotruim casa, ne ingrijim de cina si camasi, iar seara picam in pat ca un bolovan.
Feminismul e un lucru cu doua taisuri. Nu poti obtine ceva fara a pierde ceva, dar suntem de toata jena daca acceptam aceste lucruri. Adica, noi am preluat o parte din responsabilitatile barbatilor, iar ei nici nu vor sa auda de responsabilitati in plus.
Dar cine se gandeste ca, poate e normal sa fie asa atat timp cat fratele sta si leneveste in timp ce sora lui trebuie sa spele vase si sa mature prin casa? Poate e normal asa, atat timp cat, pana si la 20 de ani mamica ii pregateste baietelului cafeaua, micul dejun si camasile. Niciodata nu vom fi considerate egale pana cand si la gradinita auzim ca e normal ca fetitele sa planga si sa se vaicareasca si e normal ca baietii sa se bata.
Deci, pana la urma, noi ne-o facem cu mana noastra. Ce-ar fi daca in locul acestor revolte feministe galagioase ne-am apuca sa crestem si sa educam baietii in spiritul feminismului? Poate lumea ar fi mai curata, mai buna, mai sigura.
In mare, cam asta a fost articolul citit si zau ca m-a pus pe ganduri. Pe voi?
doar asa, sa mai scriu ceva si azi
Na, s-a mai dus un exemplu pozitiv!
Ma refer la povestea trista cu Jodie Foster si Cydney Bernard si tot scandalul din jurul lor cu procesul intentat de Cydney pentru copii si toate cele.
Aveam si eu un exemplu extraordinar pentru cei care privesc chioras relatiile homosexuale, iar acum au devenit un exemplu extraordinar pentru a demonstra cat de putin difera acestea de relatiile heterosexuale.
Asta e, - apropo de “asta e” si “asa e viata, ce sa-i faci?”, mereu ma certam cu o cunostinta de-a mea ( cineva din strainataturi venit pentru ceva stagiu in Romania ) care imi zicea ca aceste doua expresii sunt absolut caracteristice romanilor. ( cica, “voi romanii, cand dati de necaz, ridicati din umeri si spuneti: Asta e, ce sa-i faci? “ ). Refuz in continuare sa cred acest lucru, dar ma trezesc tot mai des spunand aceste cuvinte. Ingrijorator!
Acum, revenind la Jodie Foster, cu siguranta nu ma apuc sa fac ceva ( “Sa salvam ce mai putem! – blog editat de Rita si dedicat in totalitate lui Jodie Foster, exemplu pozitiv pentru relatiile homosexuale” – ce spuneti?. De fapt, ar trebui sa reformulez un pic, avand in vedere ca ea si-a gasit o alta prietena si de aici au inceput problemele lor).
Ok, asta este, ce sa-i faci? Du-te Rita si citeste, ca e mai bine.
numai bine tuturor.
Ma refer la povestea trista cu Jodie Foster si Cydney Bernard si tot scandalul din jurul lor cu procesul intentat de Cydney pentru copii si toate cele.
Aveam si eu un exemplu extraordinar pentru cei care privesc chioras relatiile homosexuale, iar acum au devenit un exemplu extraordinar pentru a demonstra cat de putin difera acestea de relatiile heterosexuale.
Asta e, - apropo de “asta e” si “asa e viata, ce sa-i faci?”, mereu ma certam cu o cunostinta de-a mea ( cineva din strainataturi venit pentru ceva stagiu in Romania ) care imi zicea ca aceste doua expresii sunt absolut caracteristice romanilor. ( cica, “voi romanii, cand dati de necaz, ridicati din umeri si spuneti: Asta e, ce sa-i faci? “ ). Refuz in continuare sa cred acest lucru, dar ma trezesc tot mai des spunand aceste cuvinte. Ingrijorator!
Acum, revenind la Jodie Foster, cu siguranta nu ma apuc sa fac ceva ( “Sa salvam ce mai putem! – blog editat de Rita si dedicat in totalitate lui Jodie Foster, exemplu pozitiv pentru relatiile homosexuale” – ce spuneti?. De fapt, ar trebui sa reformulez un pic, avand in vedere ca ea si-a gasit o alta prietena si de aici au inceput problemele lor).
Ok, asta este, ce sa-i faci? Du-te Rita si citeste, ca e mai bine.
numai bine tuturor.
foarte, foarte bine
Se pare ca toti cei interesati de serialul The L Word vor avea parte de acum inainte de subtitrari de calitate. Mai e cineva care lucreaza la acest proiect, cineva care se pricepe mai bine decat mine ( nu-i trec numele deoarece nu i-am cerut inca acordul ). In orice caz, bravo ei si spor la treaba!
Mersi mult, foarte mult, pentru colaboare.
Lucrurile chiar incep sa se miste si asta e un lucru foarte bun. Avand in vedere ca sunt de vreo luna pe net si deja am dat de oameni care vor sa ma ajute in ceea ce incerc sa fac si chiar se pun pe treaba, imi demostreaza ca era nevoie de asa ceva.
Mersi mult, foarte mult, pentru colaboare.
Lucrurile chiar incep sa se miste si asta e un lucru foarte bun. Avand in vedere ca sunt de vreo luna pe net si deja am dat de oameni care vor sa ma ajute in ceea ce incerc sa fac si chiar se pun pe treaba, imi demostreaza ca era nevoie de asa ceva.
situatii haioase
Uite ca sunt in viata si momente de care e bine sa stii sa razi. Cred ca sunt un om norocos pentru ca stiu sa rad ( de cele mai multe ori ) de absurditatea unor situatii in care ma bag cau care imi pica in cap. Si sunt norocoasa mai ales pentru ca mai stiu sa rad de mine insami.
Fiind lesbiana ( cu precizarea ca doar cativa oameni stiu acest lucru despre mine – sora-mea si cativa prieteni foarte apropiati, era sa uit, mai nou o lume intreaga care inca este mica, dar totusi exista! ) ma trezesc uneori in fata unor situatii cu totul speciale si foarte haioase pentru mine.
Mama mea, de exemplu, mai nou e ingrijorata ca fiica ei cea mica ( adica eu ) ii va "aduce in casa un tigan” ( lucrez cu aceasta minoritate si zau ca imi plac! ). Acum eu ce replica sa dau?
“Mama, nu te ingrijora. Daca va fi vreodata sa aduc pe cineva in casa ta, aceea persoana mai degraba va fi o tiganca decat un tigan!”?????
La servici, colegele mele si-au pus in cap sa ma marite. “Lasa ca iti gasim noi un tip de treaba!” Atunci cand ajung pe tapet in cadrul "discutiilor colegiale" mereu primesc niste “oferte” gen: “am eu un var care…”, “ am un vecin care…”, sau doar “o cunostinta de-a mea, dar care este foarte….”. In asemenea situatii obisnuiesc sa fac misto de subiect sau doar le ascult politicoasa caci, ce as putea spune? Sa le intreb: ”dar vreo vara, vecina etc. nu aveti cumva?”
Si desigur vin rudele, momente speciale. Oameni care habar nu au de mine, la fel cum nici eu de ei, dar atunci cand ne vedem ne prefacem a ne stii foarte bine si a ne iubi mult. Mereu strecoara cate un apropo legat de maritis si de cele mai multe ori ma intreaba daca in continuare il mai astep pe Fat Frumos. Imi vine sa le zic: “ Eu o astept pe Ileana, ce credeti, ce mijloc de transport i s-ar potrivi? Oare va veni tot pe un cal?”, dar nu faci asa ceva in fata unor oameni pe care ii iubesti suficient de mult incat nu vrei sa faca un atac de cord.
Asta e. Apar in viata si astfel de momente si ma bucur ca pot rade de ele.
Fiind lesbiana ( cu precizarea ca doar cativa oameni stiu acest lucru despre mine – sora-mea si cativa prieteni foarte apropiati, era sa uit, mai nou o lume intreaga care inca este mica, dar totusi exista! ) ma trezesc uneori in fata unor situatii cu totul speciale si foarte haioase pentru mine.
Mama mea, de exemplu, mai nou e ingrijorata ca fiica ei cea mica ( adica eu ) ii va "aduce in casa un tigan” ( lucrez cu aceasta minoritate si zau ca imi plac! ). Acum eu ce replica sa dau?
“Mama, nu te ingrijora. Daca va fi vreodata sa aduc pe cineva in casa ta, aceea persoana mai degraba va fi o tiganca decat un tigan!”?????
La servici, colegele mele si-au pus in cap sa ma marite. “Lasa ca iti gasim noi un tip de treaba!” Atunci cand ajung pe tapet in cadrul "discutiilor colegiale" mereu primesc niste “oferte” gen: “am eu un var care…”, “ am un vecin care…”, sau doar “o cunostinta de-a mea, dar care este foarte….”. In asemenea situatii obisnuiesc sa fac misto de subiect sau doar le ascult politicoasa caci, ce as putea spune? Sa le intreb: ”dar vreo vara, vecina etc. nu aveti cumva?”
Si desigur vin rudele, momente speciale. Oameni care habar nu au de mine, la fel cum nici eu de ei, dar atunci cand ne vedem ne prefacem a ne stii foarte bine si a ne iubi mult. Mereu strecoara cate un apropo legat de maritis si de cele mai multe ori ma intreaba daca in continuare il mai astep pe Fat Frumos. Imi vine sa le zic: “ Eu o astept pe Ileana, ce credeti, ce mijloc de transport i s-ar potrivi? Oare va veni tot pe un cal?”, dar nu faci asa ceva in fata unor oameni pe care ii iubesti suficient de mult incat nu vrei sa faca un atac de cord.
Asta e. Apar in viata si astfel de momente si ma bucur ca pot rade de ele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)