Incep

cu inceputul, adica multumesc pentru comentarii. Dupa cum ati observat, nu prea am obiceiul sa raspund, dar le citesc cu drag si interes, chiar si pe cele care ma trimit la psiholog ( in fond, intentia e buna, nu-i asa?! ). Merci Mihaela, Vanda, Anca, Uka, Drooopy, Florin, Ionela si toti care au ramas anonimi.

Rasfoiesc cartea Alexandrei si observ ca reapar anumite lucruri care m-au preocupat si ma preocupa si pe mine, adica revin cu o oarecare periodicitate. Vorbesc de coming out, de Gay Fest, mandria gay si altele.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la Gay Fest ma ia mania si joc culori de imbrac curcubeul fara sa vreau. Parerea mea: inca nu suntem la faza la care putem organiza astfel de marsuri si daca mass-media va arata ceea ce a aratat pana acum din toate cele organizate, nu vom ajunge niciodata. Nu am nimic cu persoanele transgen, dar nici nu-i aplaud pentru ca au “curajul” sa iasa in fata. Consider ca prin felul lor de a fi, sunt familiarizati/te cu spectacolul, cu a juca un rol in fata unor spectatori ( asta pentru cei/cele care mi-ar replica ca noi nu am avea “curajul” lor ).
Mandria gay? Habar nu am. Habar nu am daca exista o mandrie gay, daca eu am simtit vreodata aceasta mandrie. Cu riscul de a parea “ieftina”, patetica, telenovelica, va spun in schimb ce simt atunci cand cred ca simt aceasta mandrie. Ma uit la femeia pe care o iubesc si o vad frumoasa si ma bucur ca o iubesc pe ea si nu pe altcineva si sunt mandra de ea si sunt mandra ca ea ma iubeste pe mine. Nu stiu daca exista o mandrie gay sau exista doar mandria pe care o simte fiecare om care iubeste pe cineva. De multe ori am simtit ca sunt mandra de nationalitatea mea. Sunt mandra pentru ca am citit cate ceva, am cunoscut ceva in plus, dar in cazul orientarii sexuale nu pot spune acelasi lucru. Nu stiu nimic despre ceilalti/celelalte. Stiu de un Milk, stiu de Stonewall, stiu cate ceva despre cate cineva din Zurich si Islanda. Acum stiu ca steagul gay avea initial 8 culori si stiu de ce au ramas doar 6. Am vazut cateva filme, dar tot mai caut, mai degraba as vrea sa aflu cat mai multe si cat mai usor posibil. Am tot vrut sa fac un site cu astfel de informatii, ca sa stim si noi despre altii care au fost in fata noastra si poate, daca reusim sa invatam ceva de la ei, sa facem pana la urma si noi ceva, dar nu am mai facut nimic. Fara sa cumosc, de ce as putea fi mandra? Cam asa stau eu cu mandria gay.
Coming out! - trebuie sa stiti ca sunt foarte putini oameni care stiu despre mine ca sunt gay. Parintii habar nu au si nici la servici nu prea stie lumea. Stie doar sora-mea si cativa prieteni apropiati. Uneori imi vine sa-i urlu lumii despre mine, uneori imi vine “sa torn apa curata in pahar” si sa incep de oriunde, cu oricat de putini oameni mi-ar ramane aproape. Cineva intr-un comentariu imi zicea sa fiu discreta. Poate e experienta anilor si tare as vrea sa stiu cum le-a trait, cum a reusit sa treaca de aceste momente pentru ca nici eu nu vreau revolutie si scandal, vreau doar sa fiu eu insami si sa am o viata a mea.
Coming out? Imi permit sau nu? Stau intr-o casa care este cumparata de ai mei. Lucrez la o asociatie, organizatie crestino-umanitaro-nustiucum ( nu ma intelegi gresit, respect principiile dupa care lucram, atata doar ca ma ia cu ironia atunci cand vad ca ele nu se aplica decat in cazul oamenilor care “merita” ) si ma ocup de copii, ori nu stiu de ce, dar a fi homosexual in mintea majoritatii inseamna a fi si pedofil sau cel putin un om care cu orice pret vrea sa racoleze adepti. Si de cand cu gay fest-urile noastre, a fi homosexual inseamna a fi si travesti ( merci! ). Intrebarea mea: daca sunt atatea forumuri si mai e si asociatia care ne reprezinta si este pentru noi, se trateaza pe undeva acest subiect? Exista un loc unde poti citi despre altii/altele care au iesit din dulap, despre ce au simtit, cum le-a fost? Despre ce greutati au intampinat si poate si despre experiente pozitive? Exista persoane care au iesit? Voi cum stati?

Cu respect,
Rita.