Am fost acasa de Paste. Cat de mult s-au schimbat toate.
Pe vremuri mergeam la slujba si eram acolo, simteam semnificatia acestei sarbatori. Apoi mergeam la slujba si simteam ca orice as fi facut, poate fi iertat si ca asta este semnificatia Pastelui. Apoi nu am mai mers la slujba si ma gandeam la toti cei care au murit in chinuri pentru adevarul lor si nu intelegeam cum se face ca ei nu sunt amintiti, comemorati. Acum nu am mers la slujba si nu am mai simtit nimic.
Pe vremuri vopseam oua, mancam sunca cu hrean si aveau gust, alt gust.
Pe vremuri umblau lautari prin sat, cete de barbati imbracati la costum, cu camasa alba de-ti lua ochii, cu gulerul desfacut, cu acordeonul pe umar si chitara in spate. Si acum mai umbla cate doi-trei, cu acelasi acordeon mostenit de la parinti sau bunici si aceeasi chitara, dar imbracati in blugi sau tening si incaltati in adidasi. Si incep a canta, dar parca toate suna la fel, parca au invatat un acord, o melodie, si cu asta au ramas. Uite ca i-am integrat si pe ei, nu-i asa?
Oare nu ar fi fost mai bine sa…., dar oare nu ar fi fost mai bine sa mai simt si eu ceva?!
Trecut-au vremurile. Bunici cu Alzheimer, parinti batrani si….poate avea dreptate cine zicea ca “enervanti pot parea cand nu ai ce sa le mai ceri”… eu, prea obositi ca sa mai pot privi cu indulgenta si respect si pe altii.
Oboseala? Sa fie doar oboseala si va mai veni un timp cand sarbatorile vor mai fi serbate si simtite din nou? Si pana atunci unde vor fi lautarii in costum si cu camasi albe?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu