Salut, Ender

Mi-a placut ce ai scris. Cam la fel stau lucrurire si in cazul meu. Si nu mi-e atat de TV si muzica, cat mai ales de carti. Mai demult, when I was young, nu exista an in care sa nu citesc ciclul “Dune”, “De veghe in lanul de secara” si “Micul print”. Acum nu mai pot. Incerc. In fiecare an am cateva tentative, dar nu mai merge. Ce se intampla? Tu intelegi?
Nu am mai citit nici Orson Scott Card de ceva timp. La fel cum nu am mai citit nici Arthur C. Clarke.
“Jocul lui Ender” a fost foarte fain, dar “Vorbitor in numele mortilor” m-a prins de tot.
As fi vrut sa fiu un astfel de vorbitor. Sa mergi sa vorbesti despre un om. Sa-l iubesti atat de mult incat sa poti spune despre el lucruri bune si rele deopotriva si in continuare sa-l respecti si sa vorbesti despre viata lui, mi se parea ceva extraordinar.
“Xenocid”, cu ritualul acela ciudat de purificare m-a facut sa ma gandesc la o groaza de lucruri. In ce masura ritualurile nostre religioase sunt mai logice decat urmarirea fibrelor unei podele?
Sunt lucruri interesante. In coninuare mi se par interesante.
Ce s-a intamplat intre timp de nu mai am rabdare sa citesc astfel de lucruri?
Nu am mai citit SF de foarte mult timp desi, si azi mi se intampla sa ma satur de tot ce vad si sa vreau sa privesc in viitor. La fel ca alta data, stiu si acum ca eu nu am imaginatia necesara pentru a crea acest viitor ( sau nu vreau sa stiu de viitorul pe care il pot crea eu ), dar nu mai am rabdare, interes sau naiba stie ce, pentru a citi ideile altora.
Iar mi se confirma idea ca timpul nu ne da, ci mai degraba ne ia ceva.
Mi-a placut ce ai scris.
Da-i bataie, vorbitorule. Mult success, orice ai urmari.

Un comentariu:

ender spunea...

multumesc :)
nu ma asteptam sa-i placa cuiva blogul meu, mai ales ca am deficiente majore in a-mi expune gandurile in scris.
cat despre ce urmaresc ...asta ma gandesc in fiecare zi, pentru ca simt ca traiesc fara sa am o directie clara. Cand m-am hotarat sa-mi fac blog, cont pe forum, etc… tot ce am vrut a fost sa ma descarc. M-am gandit ca ma va ajuta. Sunt in general destul de echilibrata psihic, si totusi, relatia aia a reusit sa ma scoata din echilibrul meu, si nu mai reusesc sa ma regasesc. Nu a fost nici prima, nici ultima experienta nefericita, dar a fost “cea mai” :).
Ce e si mai aiurea, este ca a trecut deja destul de mult timp, si in continuare am momente in care imi vine sa ma urc pe pereti, ceea ce nu mi se pare normal. Nu e nici normal, nici sanatos, si ma si impiedica sa trec la urmatorul pas din viata mea. Vreau sa ajung sa ma pot bucura de prezent, fara sa mai am vreo sechela din trecut. Nu stiu cat sens are, dar asta este... un fel de blogo-terapite, care nu stiu cat imi va folosi, but who knows? :)