Ca am eu ce am cu ele, adica nu inteleg, dar nu inteleg nici in ruptul capului, cum naiba se face ca, dupa ce umbla trilulele cat e ziua de lunga, creaturile alea mici gasesc drumul inapoi la musuroi?
Am mai citit eu ca s-ar baza ele pe olfactie, bine, dar si atunci! Adica merge furnica cat merge si hop ca lasa ceva in urma. Dar le-ati vazut cum merg? Ma refer la lucratoarele alea micute si nu la soldati ( ca astia merg drept inainte de parca ar stii unde naiba trebuie sa se duca!). Furnicutele alea micute umbla ca bezmeticii, de unde stiu ele unde trebuie sa lase hop-ul!?
Si acum a mai aparut ceva!
Am citit o noua teorie legata de furnicile mele. Cica ar avea ele un “pedometru intern”, adica numara pasii pe care ii fac. Ma si vad furnica, ies de dimineata, pe racoare, sa umblu si eu un pic, doar pana spre seara. Si fac doi pasi incoace si cinci incolo si ma intorc si fac iar cinci si asta inseamna ca sunt exact la doi pasi de musuroi si hai sa ma intorc ca nu e inca seara si mai am de umblat…. . Doamne, ce e in capul meu!
Dar si mai fain, ce credeti cum si-au dat seama oamenii de stiinta de acest “pedometru intern” al furnicilor?
Pai simplu ca buna ziua! Au luat ei niste furnici si le-au invatat un traseu ( musuroi – mancare ). Apoi au luat furnicile si le-au atasat de picioare niste chestii ( picioroange, pantofi cu toc, habar nu am ce ) ca sa faca pasi mai mari. Si vezi minune, furnicile treceau pe langa mancare! Apoi au mai luat alte furnici si, gata incaltate, le-au invatat acelasi traseu. Dupa un timp s-a dat ordinul de descaltare si... iar minune, furnicile nu mai ajungeau pana la mancare!
Acum stau eu si ma intreb: cum naiba poti atasa ceva de picioarele unei furnici? Va imaginati voi cum umbla, daca mai poate, o furnica incaltata?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu