feminism - oare chiar facem bine ceea ce facem?

Am citit ceva care m-a pus pe ganduri.
Cica, acum o suta de ani, era atat de nasol pentru noi, femeile! Nu aveam dreptul sa mergem sa votam si lumea se uita urat la noi daca vroiam sa mergem la facultate. Trebuia s-o ascultam pe mama, sa invatam sa cantam la pian si sa brodam tacute in coltisorul nostru, nicidecum sa nu ne gandim la o cariera. Nu puteam merge pe strada cu un tip, fara a fi supravegheate, nu puteam dansa decat daca ne invita cineva, nu ni se permitea sa fumam, nu era privit bine daca purtam pantaloni, iar costumele noastre de baie ne ajungeau pana la genunchi.
Dar, acum 100 de ani, parca eram tratate cu mai mult respect doar pentru simplul fapt ca suntem femei. Nu ne pipaiau, ziua in amiaza mare, pe mijloacele de transport in comun, pe stada nu se fluiera dupa noi sau nu ni se ziceau tampenii, iar nuditatea noastra nu era afisata la fiecare colt de strada. Ni se dadea prioritate atunci cand intram sau ieseam de undeva si nici vorba sa ne caram noi geamantanele.
Iar in ceea ce priveste viata de familie, dupa maritis eram parca avansate pe o treapta superioara. Aveam dreptul sa fim respectate pentru ca nastem si crestem doi-trei copii si ca ducem o gospodarie. Nu era o problema daca dupa aceste nasteri ne mai ingrasam un pic si nu ne mai imbracam ca la 18 ani, iar seara, daca nu mai aveam chef sa trecem prin toata KamaSutra si asta era inteles si acceptat ( eventual sotul mai dadea cate o fuga la vreo casa cu becuri rosii, dar toate in tacere si liniste, nu trebuia sa ne temem ca poate o va sterge cu vreo tipa de 20 de ani ).
Intre timp, ne-am dat seama de toate limitarile noastre si am inceput sa luptam pentru drepuri. Barbatii, la inceput, am mai scrasnit din dinti, dar pana la urma au fost de accord cu dreptul la vot, studiile superioare, cariera. Asa macar nu trebuia sa dea ei toti banii in casa!
Acum putem ajunge miliardare, putem pilota avioane sau conduce o armata, putem primi premiul Nobel si, putem purta pantaloni, putem fuma, putem chiar injura.
Asa ca, acum in fiecare dimineata pornim sa facem aceeasi munca pe care o fac si barbatii, dar pentru care ei sunt platiti mai bine, chiar daca o fac mai prost. Daca se intampla sa aratam bine, seful nostru ne vede drept niste gasculite proaste si ne trimite sa facem cafea cu toate diplomele noastre. La intalnirile de afaceri nimeni nu ne intinde mana ci mai degraba vorbeste sanilor nostri. Ajungand acasa, facem temele cu cei mici, smotruim casa, ne ingrijim de cina si camasi, iar seara picam in pat ca un bolovan.
Feminismul e un lucru cu doua taisuri. Nu poti obtine ceva fara a pierde ceva, dar suntem de toata jena daca acceptam aceste lucruri. Adica, noi am preluat o parte din responsabilitatile barbatilor, iar ei nici nu vor sa auda de responsabilitati in plus.
Dar cine se gandeste ca, poate e normal sa fie asa atat timp cat fratele sta si leneveste in timp ce sora lui trebuie sa spele vase si sa mature prin casa? Poate e normal asa, atat timp cat, pana si la 20 de ani mamica ii pregateste baietelului cafeaua, micul dejun si camasile. Niciodata nu vom fi considerate egale pana cand si la gradinita auzim ca e normal ca fetitele sa planga si sa se vaicareasca si e normal ca baietii sa se bata.
Deci, pana la urma, noi ne-o facem cu mana noastra. Ce-ar fi daca in locul acestor revolte feministe galagioase ne-am apuca sa crestem si sa educam baietii in spiritul feminismului? Poate lumea ar fi mai curata, mai buna, mai sigura.

In mare, cam asta a fost articolul citit si zau ca m-a pus pe ganduri. Pe voi?